Prelungirea mandatului șefului Statului Major General de către președintele României, cu până la un an, este neconstituțională, au decis marți judecătorii Curții Constituționale, transmite Agerpres.

Președintele Klaus Iohannis a semnat pe 28 decembrie 2018 decretul de prelungire, cu un an, a mandatului generalului Nicolae Ciucă ca șef al Statului Major al Apărării, după ce a respins în ședința CSAT propunerea făcută de MApN pentru această funcție. Ulterior, premierul Viorica Dăncilă și ministrul Apărării, Gabriel Leș, au acuzat că șeful statului nu a avut bază legală, deoarece propunerea de prelungire a mandatului nu a venit din partea MApN.

MApN a contestat, la Curtea de Apel București, decretul prin care a fost prelungit mandatul de șef al Statului Major al Apărării pentru generalul Nicolae Ciucă. Ministerul a cerut suspendarea și anularea decretului.

Ministerul a transmis atunci că va pune în aplicare hotărârea instanței de judecată care a suspendat decretul de îndată ce aceasta va fi comunicată oficial. Odată cu 1 februarie însă, șefia Statului Major al Apărării nu va fi îndeplinită de actualul locțiitor, generalul Adrian Tonea, având în vedere că acesta intră în rezervă.

Pe 31 ianuarie, Curtea de Apel București a admis cererea a Ministerului Apărării de suspendare a decretului lui Klaus Iohannis prin care a fost prelungit mandatul șefului Statului Major al Apărării.